Mai demult am
ajuns in casa unor oameni minunati, sot si sotie. Genul de oameni pe
care viata ti-i aduce doar odata in cale si care iti schimba total perspectiva
asupra lucrurilor. Traiau intr-o casa dintr-un sat de munte cu o curte plina de
animale, cu pisici si caini rasfatati cu mare drag, cu o livada in spate si un
mic parauas. Am stat la ei un week-end intreg si nu vroiam sa mai plec, parca
stiam ca nu o sa ii mai intalnesc niciodata. Oamenii mei erau oameni educati, arhitecti,
si isi traiau viata linistit departe de aglomeratia oraselor mari. Si noaptea
tarziu, in bucatarie, inconjurati de tone de fum de tutun (mai ales doamna lega
cu pasiune tigara dupa tigara, ba chiar a zis ca ii pare rau cand vine noaptea
pentru ca nu poate sa fumeze in somnJ))), intr-o atmosfera ce iti incalzea sufletul, domnul
la care eram in vizita a zis, pe un ton care nu anunta nimic important, ca
totul in viata se bazeaza pe legea compensatiei. Si am zambit, si conversatia a
ramas acolo. De atunci, aceasta propozitie capata din in ce in ce mai mult sens
pentru mine. Cred cu tarie ca legea compensatiei este una din legile care
guverneaza viata noastra. Cred ca atunci cand faci rau, raul se intoarce la
tine, ca atunci cand imparti iubire, primesti inapoi iubire. Si mai cred ca nimeni
nu ramane nedreptatit sau nepedepsit la nesfarsit.
De multe ori in viata m-am simtit nedreptatita si am
incercat sa imi fac dreptate. Dar ce e aia dreptate? Si cum alegi care e limita
pana la care poti sa induri si treci la revolta? Legea compensatiei spune (in
viziunea mea) ca poti sa iti ceri dreptatea, dar spune sa te opresti atunci cand lupta ta
devine razbunare. Pentru ca nu o sa iti placa ce ai sa primesti drept compensatie
pentru razbunarea ta.
“Cere si ti se va da” suna pentru multi sloganul
cersetorului, dar intelesul acestei zicale biblice nu are astazi intelesul pe care o simpla interpretare a
cuvintelor l-ar putea da. “Cere” inseamna astazi sa iti exprimi dorintele si sa
incerci sa le indeplinesti, “ti se va da” inseamna ca nu trebuie sa iti
inveninezi sufletul si sa ajungi sa “furi”, adica sa te razbuni pentru a-ti
face dreptate. Si cand “ti se va da”, ai grija sa multumesti legii compensatiei
pentru ca ea te-a vegheat in toata aventura ta spre rasplata.
Traim intr-o societate in care oamenii au din ce in ce mai
multe nevoi. Ne trebuie o noua
masina, ne trebuie o casa mai mare, ne trebuie mai multe haine, mai multa
mobila, mai mult, mai mult. Dar oare suntem mai fericiti?
Am mai spus-o si in alt articol, dar sub alta forma, asa ca
merita aceasta noua nuantare: valoarea vietii noastre, cea pe care o resimtim in
zambetele noastre, nu are nici o legatura cu posesiunile noastre, are legatura
cu valoarea pe care posesiunile noastre o au pentru noi. Daca avem posesiuni de
dragul comparatiei cu semenii nostri, nu vom obtine decat trufie. Si ajungem
din nou la legea compensatiei, pentru ca nu o sa ne placa compensatia pe care o
vom primi pentru trufia noastra.
si pe final de postare va recomand aceasta bucata din Concertul de pian numarul 1 de Tchaikovsky, pe care pur si simplu o ador :-).
Diana
Comments
Post a Comment