Calatoria catre sine

Cand eram mica ma duceam foarte des la biserica. Si cand am inceput sa analizez logica religiei si veridicitatea povestilor ei, am decis ca religia este o inventie, si ca este apanajul celor slabi, cei care nu se pot baza doar pe ei in rezolvarea problemelor. Si asa a inceput era “ratiunii” in viata mea.  A fost perioda in care credeam ca religia a fost folosita ca un instrument pentru manipularea maselor. Si poate ca unii chiar s-au folosit de religie si de puterea ei pentru a-si atinge scopurile. Dar acum religia are pentru mine din nou acelasi sens pe care l-a avut in copilarie. Nu ma mai intereseaza daca povestile sunt sau nu adevarate. Ma intereseaza frumusetea mesajelor si interpretarea lor in viata noastra curenta. Poate ca aici au gresit unii preoti care nu si-au actualizat povestile lor pentru a se incadra si a da sens problemelor reale pe care oamenii le au. Si pentu ca stiu ca sunteti multi care sustineti ca ratiunea primeaza religiei, am sa va intind nervii la maxim

Mai demult am ajuns in casa unor oameni minunati, sot si sotie. Genul de oameni pe care viata ti-i aduce doar odata in cale si care iti schimba total perspectiva asupra lucrurilor. Traiau intr-o casa dintr-un sat de munte cu o curte plina de animale, cu pisici si caini rasfatati cu mare drag, cu o livada in spate si un mic parauas. Am stat la ei un week-end intreg si nu vroiam sa mai plec, parca stiam ca nu o sa ii mai intalnesc niciodata. Oamenii mei erau oameni educati, arhitecti, si isi traiau viata linistit departe de aglomeratia oraselor mari. Si noaptea tarziu, in bucatarie, inconjurati de tone de fum de tutun (mai ales doamna lega cu pasiune tigara dupa tigara, ba chiar a zis ca ii pare rau cand vine noaptea pentru ca nu poate sa fumeze in somn J ))), intr-o atmosfera ce iti incalzea sufletul, domnul la care eram in vizita a zis, pe un ton care nu anunta nimic important, ca totul in viata se bazeaza pe legea compensatiei. Si am zambit, si conversatia a ramas acolo. De atunci,