Conform
unei carti (“Don't Let Your Emotions Run
Your Life” a lui Scott E. Spradlin) din care am apucat sa citesc doar cateva
capitole (pentru ca doar la atat am avut acces J),
exista 9 emotii primare si o multitudine de emotii secundare.
Cele
9 emotii primare sunt: bucuria, iubirea, interesul, tristetea, surpriza, frica,
dezgustul, vinovatia si furia. Ele reprezinta raspunsul direct si imediat pe
care il da corpul nostru in raport cu stimulii externi. Ele reprezinta mecanismul
nostru primar de supravietuire. Unii autori au fie o lista mai lunga fie mai scurta a acestor emotii primare.
Toate
celelalte emotii care nu fac parte din prima categorie sunt emotii secundare:
rusinea, anxietatea, disperarea, grija, emotia de a te simti furios ca esti
furios, trist ca esti trist samd.
De
ce e important sa diferentiem emotiile in aceste doua categorii? Pentru ca
emotiile primare sunt fundamental adaptative pe cand celelalte sunt emotii
invatate social si rareori utile. Emotiile secundare se invata din copilarie si procesul continua pana murim.
Spre exemplu daca atunci cand ne intristam (emotie primara) iar in jurul nostru auzim doar “ai
atat de multe lucruri pentru ca ar trebui sa fii fericit, chiar nu te inteleg!”
sau “revino-ti si apuca-te sa faci ceva!” atunci cel mai probabil vom invata sa
fim suparati (furiosi sau dezamagiti) pentru ca suntem suparati pentru ca emotia noastra primara nu a
fost validata. Si ce se intampla cand emotia noastra primara nu este validata? Credem
ca e ceva in neregula cu noi si incercam sa reducem la tacere aceasta emotie. Dar
o emotie redusa la tacere, devine mai puternica si ne roade din interior, pentru ca vrea sa fie bagata in seama.
Emotia secundara
care apare este un model invatat de interpretare a emotiei primare. Si
ce facem mai departe cu ea? In loc sa simtim tristetea (emotia primara) cu toata fiinta noastra, gasim
metode sa ne luam mintea de la acea emotie (pentru care societatea ne indeamna
sa o ignoram): mancam fara masura, cumparam fara masura, bem fara masura, muncim
pana la epuizare, fiecare dupa preferinte si inclinatii J)))))).
Dar
daca ne-am opri pentru cateva momente si am simti tristetea in toata drama ei,
atunci am putea sa luam decizii mai bune si vom fi motivati sa ne imbunatatim
viata pentru a inlatura definitiv tristetea. De cele mai multe ori e nevoie de
un prieten pentru a face asta…….dar nu neaparat.
Exemple
clasice de perechi de emotii primare si emotii secundare:
Frica
(Emotia Primara) – Anxietate (Emotia
Secundara, cea invatata social)
Vinovatie
(EP “am gresit”) – Rusine (ES “sunt o greseala”; frica de a fi
nedemn de iubire si atasament)
Emotiile
secundare le invatam inconstient in mediu in care traim: este ca fumatul pasiv,
daca cineva de langa tine fumeaza, ai crede ca tu nu o sa patesti nimic dar de
fapt s-a dovedit ca fumatul pasiv este mai nociv decat fumatul propriu-zis.
Ironic, nu?
Unii
dintre noi (eu inclusiv) au obiceiul de a scadea importanta emotiilor primare.
Spre exemplu eu daca sunt foarte incantata despre perspectiva unei anumite reusite,
nu imi permit sa ma entuziasmez si sa traiesc pe deplin emotia “interesul”
pentru ca am invatat social ca daca asteptarile mele sunt scazute, atunci si
dezamagirea mea va fi mai mica. Dar ceea ce nu am fost invatata este ca si bucuria
mea va fi mai mica: reducand importanta unei posibile reusite de teama de a nu
fi dezamagita, reduc si din bucuria pe care o simt in cazul in care reusesc (oricum probabilitatea de a reusi scade si ea simtitor pentru ca scazand importanta obiectivului, scad si implicarea si motivatia).
Ca si regula generala, emotiile primare ne ajuta sa evoluam, sa ne adaptam pe cand cele secundare nu prezinta nici un beneficiu “simtitorului” J))))), ele apar doar pentru ca nu ne-am permis luxul de a trai din plin emotia primara, pentru ca societatea nu beneficiaza de pe urma exprimarii emotiilor noastre primare, sau nu are timp de noi.
PS: nu puteam sa inchei acest post despre emotii fara o melodie a Larei Fabian, "Regina Emotiilor".
Comments
Post a Comment